De doi ani, nicio primărie din județ nu a cerut avizare de la DSVA pentru puncte sezoniere autorizate de sacrificare a mieilor….
În cadrul ședinței de Colegiu Prefectural de astăzi au fost aduse în discuție gospodinele care în preajma sărbătorilor vând prăjituri, platouri sau…
Peste 300 de gimnaști (seniori și juniori) din 38 de țări vor fi prezenți la Rimini în perioada 24 aprilie – 5 mai,…
Primarul orașului Beclean, Nicolae Moldovan, a participat ieri seară Gala Capital Excelența în Management, fiind unul dintre managerii de succes premiați pentru…
Rangerii Parcului Național Munții Rodnei împreună jandarmii de la Jandarmeria Montană Rodna au remarcat traseul spre poiana cu narcise din Masivul Saca,…
Lista de medicamente compensate şi gratuite va fi extinsă cu un număr de 28 molecule inovative, începând cu data de 1 mai,…
Nicolae Moldovan le-a înmânat noilor cetățeni de onoare și titlurile care atestă această calitate. ”Cu deosebită onoare am înmânat azi titlul de…
Potrivit candidatului PSD la Primăria Bistrița, Gabriel Lazany legea permite autorităților locale să exproprieze clădiri și terenuri, iar proprietarii de drept primesc…
Casei Judeţene de Pensii Bistrița-Năsăud i-au fost repartizate un număr de 50 bilete de tratament balnear aferente seriei 6/2024, cu intrare începând…
În baza planului național de acțiune FITOS 2024, polițiștii împreună cu reprezentanți ai Oficiului Fitosanitar Bistrița-Năsăud au efectuat 10 controale la operatori…
În noaptea de 20/21 aprilie a.c., polițiștii au intervenit la un scandal în familie, sesizat prin S.N.U.A.U. 112, iar din primele verificări…
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au depistat în posesia unui bărbat de 55 de ani, din Sângeorz-Băi, un autoturism în valoare de…
Poşta Română informează că programul de lucru al subunităţilor poştale va fi modificat în perioada 1-6 mai. Distribuirea pensiilor va începe în data…
Polițiștii Serviciului Rutier și cei de la Ordine Publică au desfășurat activități de supraveghere și control al traficului rutier pe principalele artere…
Grigore Bradea, primarul comunei Chiuza a pierdut la Curtea de Apel Cluj procesul în care a contestat raportul de evaluare în baza…