Lista de medicamente compensate şi gratuite va fi extinsă cu un număr de 28 molecule inovative, începând cu data de 1 mai, a anunțat Ministerul Sănătății.
A fost aprobată Hotărârea de Guvern care prevede introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 molecule inovative, din care 22 molecule noi, nelistate până în prezent şi alte 6 molecule (Isavuconazolum, Adalimumabum, Dapagliflozinum, Rituximabum, Upadacitinibum si Apremilastum) introduse pentru alte indicaţii decât cele pentru care sunt listate în HG 720/2008.
Medicamentele inovative sunt destinate pacienţilor cu afecţiuni de tipul:
– Hepatite cronice de etiologie virală B, C şi D
– Ciroză hepatică
– Boala Parkinson şi alte afecţiuni neurologice
– Colagenoze majore (lupus eritematos sistemic, sclerodermie, poli/dermatomiozită, vasculite sistemice)
– Poliartrita reumatoidă, artropatia psoriazică, psoriazis cronic sever şi artrita juvenilă
– Boli endocrine şi metabolice
– Boala cronică de rinichi – faza predializă
– Boli degenerative ale ochiului (glaucom şi boli maculare)
– Boala cronică inflamatorie intestinală şi sindrom de intestin scurt
– Poliartrita reumatoidă
– Artropatia psoriazică
– Spondiloartrita axială
– Psoriazis cronic sever
Programul naţional de oncologie se completează cu şase noi molecule de ultimă generaţie: Lipegfilgrastimum DCI, Tucatinibum DCI, Sacituzumab Govitecan DCI, Asciminibum DCI, Imunoglobulină anti-limfocite DCI şi Mosunetuzumabum DCI.
Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de la 1 mai 2024.