Polițiștii Serviciului Rutier și cei de la Ordine Publică au desfășurat activități de supraveghere și control al traficului rutier pe principalele artere…
Comisarii Gărzii de Mediu Bistrița-Năsăud au amendat cu suma de 1.500 de lei o persoană care a aruncat dintr-o mașină două doze…
Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Bistrița-Năsăud informează proprietarii de terenuri că incendierea miriștilor și a resturilor vegetale în scopul igienizării terenurilor este…
O bistrițeancă susține că și-a pierdut locul de parcare licitat, acesta fiind acum în posesia unei “pile” a celor de la primărie,…
Comisariatul Judetean pentru Protecția Consumatorilor Bistrita-Năsăud a desfășurat acțiuni de control privind respectarea prevederilor legale la următorii operatori economici care comercializează produse…
Primăria municipiului Bistrița depune în această perioadă eforturi susținute pentru montarea noilor stâlpi de iluminat public, extragerea stâlpilor vechi de beton și…
Patru persoane s-au luat la bătaie, duminică dimineața, într-un club din Bistrița. Cele patru persoane s-au potolit abia după intervenția jandarmilor și…
În acest sfârșit de săptămână, inspectorii de prevenire bistrițeni din cadrul ISU Bistrița-Năsăud au desfășurat opt acțiuni de îndrumare și control la…
Poliția Locală Bisitrița avertizează soferii că parcarea în zonele din oraș unde se desfășoară lucrări, pe trotuare și pe pavajul proaspăt montat…
În perioada premergătoare sărbătorilor în zona centrelor comerciale și în special în zonele aglomerate (ex. hipermarket-uri, magazine Târgul de Crăciun, Pietonalul Liviu…
În perioada 12-13 decembrie a.c., polițiștii Serviciului de Ordine Publică, în colaborare cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Cluj și lucrători silvici…
De la 1 ianuarie și până în 31 octombrie anul curent, pentru executarea de lucrări de construcții fără a deține autorizație de…