Patru persoane s-au luat la bătaie, duminică dimineața, într-un club din Bistrița. Cele patru persoane s-au potolit abia după intervenția jandarmilor și a poliției. S-au ales cu dosar penal și cu amenzi în valoare de 3.000 de lei.
Distracția s-a terminat la poliție pentru patru persoane, care s-au luat la bătaie duminică, dimineața pe la 6:00, într-unul din cluburile din Bistrița. Au intervenit jandarmii, care i-au amendat pe cei patru puși pe scandal.
Aceștia s-au ales cu amenzi în valoare de 2.800 de, dar și cu dosar penal:
„Jandarmii din cadrul Detașamentului 1 Mobil Bistrița au intervenit duminică, 21 ianuarie 2024, în jurul orei 6 dimineața la unul dintre cluburile din municipiul Bistrița unde a izbucnit un scandal pe fondul unor nemulțumiri și al consumului de băuturi alcoolice. Un număr de patru persoane au fost conduse de către jandarmi la sediul Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud pentru continuarea cercetărilor și întocmirea documentelor legale. În acest caz jandarmii au aplicat și sancțiuni în valoare de 2.800 de lei, pentru adresarea de injurii și provocarea unor scandaluri”, informează Inspectoratul de Jandarmi Județean, potrivit bistriteanul.ro