In vizor

Trei bistrițeni, “tezaur-uman viu”, vor primi o indemnizație de 11.000 de lei

Guvernul României acordă indemnizații speciale românilor care dețin titlul de „tezaur uman viu”. Indemnizațiile care vor fi acordate până la finalul vieții trec de 11.000 de lei lunar. Bistrița-Năsăud are trei persoane care dețin titlul de „tezaur uman viu”, potrivit bistriteanul.ro.

Persoanele care dețin titlul „tezaur uman viu” vor primi indemnizații speciale de merit, potrivit unei hotărâri de guvern. Hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial chiar înainte de Crăciun.

Programul „tezaure umane vii” a fost instituit de UNESCO și are drept scop creșterea gradului de recunoaștere și vizibilitate a persoanelor care păstrează și transmit elemente de patrimoniu cultural imaterial în cadrul comunităților din care fac parte.

 

Pentru a primi această indemnizație, persoanele în cauză trebuie să aibă vechime neîntreruptă în promovarea patrimoniului cultural imaterial, merite excepționale în realizarea, interpretarea, păstrarea, transmiterea, punerea în valoare ori crearea elementelor patrimoniului cultural imaterial.

 

Tezaurele umane vii vor primi o indemnizație lunară de peste 11.000 de lei, până la finalul vieții.

În Bistrița-Năsăud sunt 3 persoane care au primit titlul de „tezaur uman viu”: Teodora Purja – rapsod popular, Ana Bodescu – meșter popular și Nicolae Bacea – cojocar din localitatea Tureac.