Din oras

Suceveancă prinsă la cerșit în Bistrița

Poliția Locală Bistrița continuă lupta împotriva cerșetoriei și efectuează zilnic acțiuni pentru depistarea și sancționarea celor care apelează la mila publicului. În weekend au depistat o femeie din județul Suceava care cerșea la intrarea într-un supermarket de pe strada Calea Moldovei.

Aceasta a fost condusă la sediul Poliției Locale, în vederea stabilirii identității precum și a verificării dacă are capacitate de muncă, fapt confirmat chiar de suceveancă.

Drept urmare, femeia a fost sancționată conform Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. Ca măsură complementară, polițiștii locali au dispus și confiscarea sumei de 132,50 lei rezultată din activitatea de cerșetorie. Suma confiscată a fost depusă la Trezoreria Bistrița, într-un cont de venituri la bugetul statului.

„Poliția Locală a municipiului Bistrița a desfășurat zilnic activități de prevenire a fenomenului cerșetoriei prin monitorizarea întregului municipiu, în special zonele comerciale, cele intens circulate și împrejurimile lăcașurilor de cult.

Rugăm cetățenii municipiului să 𝐍𝐔 încurajeze astfel de manifestări antisociale, prin oferirea unor sume de bani, persoanelor care pot munci!”, a transmis Poliția Locală Bistrița, informează gazetadebistrita.ro.

Exit mobile version