Eveniment

Scandal la Nepos. Un bărbat a amenințat că își dă foc

Scandal cu mascați și negociator, în miez de noapte, la Nepos, pentru un bărbat ce amenința că își dă foc.

Echipaje de prim ajutor, polițiști, mascați și chiar un negociator au fost prezenți aseară, aproape de miezul nopții, la Nepos, potrivit bistriteanul.ro

“Bărbatul, în vârstă de 57 de ani, avea nemulțumiri în legătură cu construcția unui gard, în incinta unui cimitir din localitate, fiind tăiați niște stâlpi de la o împrejmuire a mormintelor unor membri ai familiei lui. La fața locului au intervenit polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud, împreună cu polițiștii de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale și un negociator, iar după discuțiile purtate cu acesta, bărbatul a fost preluat și transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate”, informează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, Crina Sîrb.

În urma sesizării bărbatului de 57 de ani, polițiștii au deschis un dosar penal pentru distrugere.