In vizor

Primele efecte ale protestului lemnarilor. Ce va face Ministerul Mediului

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor va urgenta procedurile interne pentru evaluarea de mediu a amenajamentelor silvice conform cadrului legal existent la nivel european, astfel încât timpul scurs până la intrarea în vigoare a unui amenajament silvic să fie redus, potrivit ministrului Mircea Fechet, după întâlnirea avută cu reprezentanţii Asociaţiei Prolemn.

”Comunicarea cu industria şi factorii interesaţi din domeniul silvic reprezintă garanţia adoptării unor măsuri care să creeze un mediu de lucru echilibrat pentru agenţii economici din industria exploatării şi prelucrării lemnului. În urma discuţiilor am stabilit iniţierea unui grup de lucru pentru a analiza modificările ce se impun a fi aduse Regulamentului de valorificare a lemnului din proprietatea publică adoptat prin HG 715/2017. Împreună cu reprezentanţii Monitorului Oficial am găsit modul digital de transmitere spre publicare a amenajamentelor silvice, astfel încât să respectăm ultima modificare adusă Codului Silvic.

De asemenea, vom urgenta procedurile interne pentru evaluarea de mediu a amenajamentelor silvice conform cadrului legal existent la nivel european, astfel încât timpul scurs până la intrarea în vigoare a unui amenajament silvic să fie redus. Valorificarea superioară a lemnului este un principiu în care cred şi pe care l-am introdus în proiectul de lege pentru noul cod silvic. În acest spirit dorim să lansăm programul Rabla pentru Sobe finanţat prin AFM care să reducă consumul de lemn de foc şi emisiile poluante”, a precizat Fechet, într-o postare publicată pe pagina oficială de Facebook a ministerului de resort.

Conform MMAP, ministrul Mircea Fechet şi secretarul de stat, Ionuţ Sorin Banciu, s-au întâlnit, miercuri, cu reprezentanţii Prolemn. În cadrul discuţiilor au fost parcurse cele zece revendicări transmise public de către asociaţie Ministerului Mediului.

Din grupul de lucru vor face parte reprezentanţii AIL-Prolemn, alături de alţi factori interesaţi. Prima şedinţă a specialiştilor va fi convocată până la sfârşitul lunii februarie a acestui an.

În acelaşi timp, MMAP şi-a asumat ca dezvoltarea SUMAL 3.0 să răspundă obligaţiilor impuse prin noul regulament UE pentru trasabilitatea lemnului (EUDR), iar procesul va implica discuţii cu industria lemnului pentru a crea un sistem care să vină în ajutorul firmelor. De asemenea, discuţiile de la sediul ministerului au subliniat angajamentul instituţiei în discuţiile cu Comisia Europeană pentru a duce la închiderea dosarului de infringement şi încadrarea României în ţară cu risc standard conform articolului 29 din EUDR.

Reprezentanţii Asociaţiei Industriei Lemnului Prolemn au demarat, joi, acţiuni de protest, în mai multe oraşe din ţară, pe fondul nemulţumirilor legate de neasumarea, de către autorităţi, a unui plan de măsuri care să susţină depăşirea crizei din industrie.

Asociaţia de profil solicită măsuri concrete din partea Guvernului României şi a Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, precum promovarea Ordonanţei de Urgenţă care să elimine blocajele legate de evaluarea de mediu a amenajamentelor silvice şi preţuri corecte pentru lemn.

”Revendicările industriei, simplificat: lemn legal, la preţuri corecte în piaţă!; eliminarea blocajelor legate de evaluarea de mediu a amenajamentelor silvice; lemnul de valoare să ajungă în industrie, nu în lemn de foc (promovarea unui nou regulament de valorificare a masei lemnoase); lemn în piaţă, recoltat legal, pentru industrie şi populaţie, nu să putrezească în pădure; industria lemnului este un cumpărător de lemn deja pus în piaţă (pădurea se păzeşte la cioată, nu în fabricile de mobilă!); vrem produse din lemn, prietenoase cu natura, nu produse din plastic!”, se arată într-un comunicat al Asociaţiei, citat de timponline.ro.