Din oras

Primarul Ioan Turc vrea parteneriat public-privat pentru parcarea de pe Bistricioarei

Primarul Ioan Turc vrea parteneriat public-privat pentru parcarea de pe strada Bistricioarei. Edilul spune că așa investiția ar fi terminată mai repede. Proiectul a  fost pasat între Primăria Bistrița și Consiliul Județean.

La ultima ședință de Consiliu Local, primarul Ioan Turc a anunțat că vrea parteneriat public-privat pentru parcarea de pe strada Bistricioarei.

„O parcare etajată nu este ieftină. Cererea de locuri de parcare este nu mare, foarte mare. În același timp, ne-am gândit și la modalitatea de finanțare, nefiind o investiție ieftină. Opinia mea este că această parcare poate fi construită repede inclusiv printr-un parteneriat public-privat. (…) Am solicitat Direcției Juridice să găsească temeiul legal prin care putem da drum acestei investiții printr-un parteneriat public-privat. Vă asigur că vom găsi o firmă pentru a intra în parteneriat public-privat”, a precizat Ioan Turc, în ședința de Consiliu Local, potrivit bistriteanul.ro.

Nu este singura parcare care se ia în calcul pentru un parteneriat public-privat. Și cea care se pregătește pe strada Lupeni se ia în calcul un parteneriat public-privat. Aceasta ar urma să aibă 100 de locuri de parcare.

Parcarea de pe strada Bistricioarei ar urma să aibă în jur de 350 de locuri de parcare. Proiectul este ideea fostului primar Ovidiu Crețu, fiind preluată mai apoi de Consiliul Județean.

Instituția s-a ocupat de achiziționarea terenului, dar și de o parte din documente, după care a cedat investiția înapoi Primăriei Bistrița, la cererea primarului Ioan Turc.