Ca urmare a informațiilor referitoare la materialele rezultate prin implementarea celor 3 proiecte de mobilitate urbană (borduri, pavele, date, etc.), Poliția Locală a efectuat verificări în vederea identificării situațiilor în care astfel de materiale ar fi ajuns în proprietatea unor persoane fizice de pe raza Municipiului Bistrița.
În două astfel de cazuri, persoane fizice au intrat în posesia unor cantități mici (de ordinul a 2-3 mc) de materiale fără valoare economică (moloz care conținea pământ, piatră, fragmente de borduri sau pavele).
În cea de-a treia situație a fost identificată o cantitate de aproximativ 80 bucăți de borduri folosite, care au fost predate constructorului de către persoana depistată, în cursul zilei de ieri.
Reiterăm faptul că, în conformitate cu prevederile contractuale, firmele care execută aceste lucrări au obligația ca, până la finalizarea și recepționarea lor, să sorteze și să predea primăriei materialele care pot fi refolosite.
Poliția Locală va continua să monitorizeze și să facă verificări cu privire la astfel de situații.