Din oras

Haos în traficul din Bistrița. Străzi închise fără niciun anunț din partea autorităților

În Bistrița, șoferii află de șantiere și străzi închise pe propria piele. Primăria nu binevoiește să anunțe că se închide circulația, astfel că se creează un haos în trafic.

În urma închiderii circulației de la Poșta Veche până la Winmarkt – lucru care nu a fost anunțat de autorități – traficul în zonă a fost dat peste cap, potrivit bistriteanul.ro

Oare nimeni nu poate da o știre locală că intersecția de la Poșta Veche și Poliție este închisă? Bulevardul este complet blocat! Circulația se face prin Eminescu! E un dezastru total! De ce nu se postează un polițist local în intersecția de la Consiliul Județean să dirijeze circulația spre centură?”, a semnalat o bistrițeancă.

În urmă cu puțin timp și-a dat seama și Primăria Bistrița și a anunțat pe site-ul instituției „închiderea circulației pe str. Gării (de la sens giratoriu Gh. Șincai până la sensul giratoriu cu B-dul Decebal) în perioada 21 noiembrie, ora 07.00 până în 23 noiembrie, ora 20.00 pentru turnarea stratului de uzură și refacerea marcajelor rutiere”.

De asemenea, municipalitatea anunță și „închiderea parțială a circulației pe str. 1 Decembrie în 21 și 22 noiembrie, între orele 07.00 – 20.00 pentru amenajarea, trasarea și realizarea marcajelor pentru pistele de cicliști prin închiderea temporară a benzii 1 de circulație pe ambele sensuri, în regim alternativ„.