După ce valoarea tichetelor primite de donatorii de sânge a crescut de patru ori începând cu acest an, Centrul de Transfuzie Sanguină Bistrița-Năsăud este luat cu asalt zilnic de zeci de persoane care vin să doneze. Unele nu spun adevărul despre starea lor de sănătate și devin recalcitrante atunci când li se refuză donarea din motive medicale.
Valoarea tichetelor de masă pentru donatorii de sânge a crescut de la 67 de lei anul trecut la 280 de lei anul acesta. Încă din prima zi din 2024 în care s-a lucrat – data de 3 ianuarie – s-a simțit o creștere explozivă a numărului de donatori.
”Fluxul de donatori a fost peste așteptări. Ne așteptam, dar nici chiar așa. La fiecare început de an, după Revelion, numărul de donatori era între 5 și 12. Anul acesta, chiar în data de 3 ianuarie, am avut peste 50 de donatori, iar în 5 ianuarie peste 70. Comparativ cu anul trecut, numărul de donatori a crescut chiar și de 10 ori. Sunt convinsă că majorarea valorii tichetelor i-a îndemnat pe donatori să vină. Deja, stocul de sânge din grupa A2 pozitiv este foarte mare și am oprit recoltarea pentru două zile ca să nu rebutăm sângele. Marea majoritate a componentelor sângelui are o limită de viață de 42 de zile, iar din moment ce și celelalte județe pe care noi le ajutam în trecut cu sânge au la fel de mulți donatori, noi nu riscăm să rebutăm sângele fiindcă fiecare picătură contează. Din acest motiv, începând de miercuri, 10 ianuarie a.c., atunci când fiecare stoc ajunge la un nivel maxim, donatorii vor fi rugați să revină”, a spus Adina Beudean, directorul Centrului de Transfuzie Sanguină Bistrița, potrivit timponline.ro
Deocamdată, nu există criză de sânge la nicio altă grupă, fiind stocuri inclusiv la grupele cu RH negativ.
”Anul trecut, valoarea tichetelor de masă era de 67 de lei, echivalentul unei mese cu care donatorul să își refacă sângele. Faptul că a crescut de patru ori valoarea tichetelor îi stimulează pe donatori să vină în număr foarte mare. Salut inițiativa, dar personal consider că valoarea tichetelor este puțin prea mare. Poate că unii oameni nu știu, dar aceste tichete pot fi folosite doar pentru procurarea de alimente, nu pentru alcool și tutun. Din păcate, unii dintre cei care vin să doneze sânge doar pentru a primi aceste tichete nu au sânge de calitate. Li se fac analize, doar că centrele de transfuzie nu fac toate analizele. Noi cerem de la medicul de familie adeverință că donatorul peste 50 de ani nu suferă de boli cronice. Înainte de donare trebuie să completeze și un chestionar și noi am observat că unii nu sunt sinceri. Când ajung în cabinetul medical, doamna doctor își dă seama, prin întrebări repetate, că donatorul nu a fost sincer în ce privește bolile de care suferă. De exemplu, nu spune că are hemoroizi, că a suferit o operație în ultimele 6 luni, că a fost sub anestezie, că a urmat un tratament în ultimele 6 luni, iar în ultimele două zile nu a luat nici măcar un paracetamol. Vin persoane care spun că sunt doar puțin răcite sau au luat preventiv un paracetamol, dar nu au nimic. Paracetamolul nu se ia preventiv. Drept urmare, aceste persoane sunt excluse de la donare. Noi îi rugăm pe cei care vor să doneze să se gândească la faptul că sângele lor merge în organismul unui bolnav care nu are nevoie de alte probleme. Facem un calup de analize înainte de recoltare ca să vedem dacă donatorul este compatibil cu donarea de sânge, iar apoi, în laborator, sângele se testează din punct de vedere virusologic în primul rând: hepatita B, hepatita C, sifilist, HIV, etc. Dacă aceste analize nu ies în grafic, sângele este aruncat. S-a întâmplat și înainte de 2024, dar, în ultimele zile, cantitatea de sânge cu probleme este mai mare decât nivelul pe care l-am avut în 2023”, a explicat Adina Beudean.
De asemenea, ea a menționat că pentru a dona sânge este nevoie de un pat vascular bun pentru că acul folosit la donarea de sânge este mai gros decât cel folosit al recoltarea de analize uzuale.
”Dacă nu ai un pat solid, ești exclus de la donare pentru că nu o poți duce până la capăt. În ultimele două zile am avut două cazuri de donatori care au fost recalcitranți cu personalul, au vorbit foarte urât. Drept urmare, am luat decizia ca fiecare donator care nu este cu bun simț să fie exclus de la donare fără nicio altă explicație”, a explicat ea.
Adina Beudean și-a cerut scuze de la donatorii constanți care răspund de fiecare dată când este criză de sânge.
”Când un om te ajută când ai nevoie, trebuie să fii deschis și să-l primești când vrea să vină. Acum însă, când o anumită grupă are un stoc suficient, îi rugăm pe donatorii fideli să înțeleagă că vor fi chemați la donare atunci când va fi nevoie. În funcție de cum evoluează lucrurile, vom anunța și un număr limitat de donatori pe zi pentru că personalul este același, la jumătate decât avem nevoie, și nu face față la 60-70 de donatori zilnic. Se lucrează flux continuu”, a explicat ea.
Sângele recoltat la Centrul de Transfuzie Bistrița-Năsăud ajunge, de regulă, la spitalele din județ, dar este trimis la nevoie și la unități medicale din județele Cluj și Mureș.