Eveniment

Un autoturism s-a răsturnat într-un pârău la Dumitra

Trei echipaje SMURD și un echipaj de pompieri pentru asigurarea măsurilor specifice au intervenit astăzi la un accident rutier produs pe raza localității Dumitra. Un autoturism s-a răsturnat într-un pârâu.

Din primele informații, doi adulți și un copil au fost scoși din mașină de către ceilalți participanți la trafic. Fetița în vârstă de aproximativ 2 ani și 8 luni, femeia în vârstă de aproximativ 40 de ani și bărbatul în vârstă de aproximativ 47 de ani au fost găsiți în afara autoturismului răsturnat, conștienți și cooperanți. Au fost stabilizați, prezentau leziuni minore, ulterior au fost transportați la spital pentru investigații medicale amănunțite”, potrivit ISU BN.