Eveniment

Scandal cu mascații pe strada Ursului, din Bistrița

Scandal cu mascații pe strada Ursului din Bistrița. Mascații au fost chemați să-l imobilizeze pe un bărbat, după ce acesta ar fi aruncat de la balconul unei case, cu obiecte în polițiștii veniți la fața locului să-l potolească.

Incidentul s-a produs aseară, pe strada Ursului, din Bistrița. Se pare că la fața locului a fost chemat un echipaj de poliție, pentru a-l potoli pe un bărbat care făcea scandal la o casă de pe stradă.

Bărbatul ar fi început să arunce cu obiecte de la balconul casei în polițiștii care au venit la fața locului, motiv pentru care, aceștia au apelat la trupele speciale.

Un echipaj al Serviciului pentru Acțiuni Speciale a intrat în casă după bărbat, însă acesta a încercat să se baricadeze pe balcon. A fost în cele din urmă imobilizat și dus la poliție în cătușe.

„La data de 8 aprilie a.c., un agent al unei societăți de pază a sesizat, prin S.N.U.A.U. 112, faptul că în incinta unui local din municipiul Bistrița, o persoană provoacă scandal. Ulterior, bărbatul în cauză a urcat în apartamentul în care locuiește, în imediata apropiere a localului, unde a continuat să se manifeste agresiv. La fața locului au intervenit echipaje din cadrul Poliției Municipiului Bistrița și Serviciului pentru Acțiuni Speciale, precum și jandarmi. A fost identificat bărbatul în cauză ca fiind în vârstă de 34 de ani din Bistrița. Acesta se afla în stare avansată de ebrietate și se manifesta agresiv, adresând injurii și amenințări și aruncând cu obiecte de la balconul locuinței.

Bărbatul a fost imobilizat și condus la sediul Poliției Municipiului Bistrița, fiind reținut pentru 24 de ore. În cursul zilei de astăzi, 8 aprilie, acesta va fi prezentat Parchetulului de pe lângă Judecătoria Bistrița, în vederea dispunerii unor noi măsuri preventive. Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului de Investiții Criminale, pentru comiterea infractiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice”, informează reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, potrivit bistriteanul.ro.