In vizor

Procurorii au găsit o mică avere la samsarii de mașini din Năsăud

În urma celor 9 percheziții domiciliare efectuate ieri, 6 martie, de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Bistrița-Năsăud – sub coordonarea unui procuror de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud – au fost descoperite și ridicate 68 de autovehicule și autoutilitare, bani și bijuterii.

Opt persoane au fost reținute ieri, pentru 24 de ore, în urma perchezițiilor desfășurate ieri, în Cluj și Bistrița-Năsăud.

Opt persoane cu vârste cuprinse între 19 și 51 de ani din Năsăud – cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals – au fost reținute, pentru 24 de ore, în urma perchezițiilor efectuate în Năsăud și Bistrița.

În cursul zilei de azi, 7 martie, persoanele în cauză vor fi prezentate procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, în vederea dispunerii unor noi măsuri preventive.

La percheziții, au fost descoperiți și ridicați, în vederea continuării cercetărilor, 88.250 de euro, 77.900 de lei și 190 de zloți polonezi.

Totodată, au mai fost indisponibilizate 68 de autoturisme și autoutilitare, de aproximativ 500.000 de euro, precum și cantitatea 1.295,70 de grame de metale prețioase, cu o valoare estimată de 404.258,40 lei.

Ieri, 6 martie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bistrița-Năsăud au pus în aplicare 9 mandate de percheziție. Acestea au fost efectuate la locuințele și sediile unor persoane fizice și juridice, din Năsăud și Bistrița, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

Cercetările în acest caz sunt efectuate de Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud.

Din investigațiile efectuate a reieșit faptul că, începând cu 2019 și până în prezent, fără a-și organiza activitatea comercială sub o formă juridică, persoanele în cauză ar fi efectuat peste 100 de operațiuni impozabile de achiziții de autoturisme second-hand din Polonia, de la diferite persoane juridice și fizice.

Ulterior, aceste persoane ar fi comercializat autoturismele pe teritoriul României, în scopul realizării de venituri, fără a declara organelor fiscale veniturile realizate, ascunzând sursa impozabilă.

Astfel, persoanele vizate ar fi realizat din vânzări venituri de 16.218.295 de lei.

Au cauzat un prejudiciu la bugetul consolidat al statutului de 3.309.221 de lei.

Pe parcursul zilei de ieri, 6 martie, au fost puse în aplicare 9 mandate de aducere. Persoanele depistate au fost conduse la sediul Poliției, pentru audieri.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. La acțiune au participat luptători de la acțiuni speciale din Bistrița-Năsăud și Maramureș, precum și polițiști din cadrul Poliției Năsăud, Poliției Bistrița, Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului de Ordine Publică, Biroului pentru Protecția Animalelor și Biroului Siguranță Școlară, precum și reprezentanți ai Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală – Antifraudă.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, transmite IPJ BN într-un comunicat, potrivit bistriteanul.ro.