Primăria Bistrița a alocat anul acesta nu mai puțin de 821.000 de lei pentru împodobirea orașului. Instalațiile și ornamentele luminoase nu au fost achiziționate, ci doar închiriate. Aceasta este cea mai mare sumă cheltuită de municipalitate în ultimii ani pentru astfel de servicii, potrivit bistriteanul.ro
Când vine vorba despre evenimentele de final de an, respectiv spectacolul aferent aprinderii iluminatului festiv și cel de Revelion, Primăria Bistrița cheltuie tot cam atât, astfel că împodobirea orașului și concertele din decembrie scot din vistieria orașului 1,6 milioane de lei.
Prin comparație, Consiliul Județean Bistrița Năsăud va cheltui pentru împodobirea piațetei din fața Palatului Administrativ ajunge la 58.500 de lei.
„Evenimentele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud și ale instituțiilor subordonate au fost reduse, astfel încât să ne încadrăm cu cheltuielile pe luna noiembrie și decembrie în cuantumul mediei lunare aferente primelor 9 luni ale anului 2023, conform OUG 90 din 27 octombrie 2023”, se arată într-un răspuns primit de Bistrițeanul.ro de la Consiliul Județean.
Primarul Ioan Turc a precizat că la Bistrița n-a fost cazul reducerii sumelor alocate pentru evenimentele de final de an.