Anul trecut, la Serviciul Public Comunitar de Paşapoarte Bistrița-Năsăud au fost primite și soluționate 20.210 cereri de eliberare a pașapoartelor simple electronice și temporare, a declarat comisar șef Floarea Pavelean, în cadrul Colegiului Prefectural. Din totalul cererilor, un număr de 4.564 au fost cereri preluate pentru cetățenii români care au domiciliul în alt județ, iar prin MAE au fost preluate un număr de 4.483 cereri.
„Au fost emise 19.621 pașapoarte simple electronice și temporare. Din totalul pașapoartelor emise, 215 au fost pașapoarte emise pentru cetățenii români cu domiciliu în străinătate. În perioada analizată au fost aplicate un număr de 264 sancţiuni contravenţionale, în conformitate cu prevederile Legii nr. 248/2005 cu modificările şi completările ulterioare, titularilor de paşapoarte pierdute sau deteriorate, valabile”, a precizat comisar șef Floarea Pavelean, potrivit rasunetul.ro.
Anul trecut, la Serviciul Public Comunitar de Paşapoarte Bistrița-Năsăud au fost primite de la autoritățile competente 455 comunicări privind 547 persoane referitoare la dispunerea măsurilor privind suspendarea exercitării dreptului la liberă circulație a cetățenilor români în străinătate, acestea fiind implementate în evidența informatizată. Au fost retrase 37 pașapoarte și au fost întocmite 6 procese verbale de constatare privind lipsa de la domiciliu a posesorilor de documente de călătorie. În anul 2023 au fost efectuate demersuri în teren în vederea identificării și anunțării familiei pentru 17 cetățeni români decedați în străinătate.