
Un accident feroviar mortal a avut loc în această dimineață.
Echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD a intervenit de urgență în municipiul Bistrița, în zona căii ferate din Decebal.O femeie a fost găsită inconștientă, după ce a fost lovită de tren.
Din păcate, femeia a decedat.
În această dimineață, polițiștii Biroului Județean Poliție Transporturi Feroviare Bistrița-Năsăud au intervenit la un eveniment semnalat la o trecere la nivel cu cale ferată, pe strada Cuza Vodă din municipiul Bistrița.
La locul evenimentului polițiștii au constatat faptul că o femeie de 58 de ani din Bistrița a fost surprinsă și accidentată de un tren care se deplasa pe ruta Bistrița Bârgăului – Bistrița Nord. Din nefericire, în urma accidentului a rezultat decesul femeii.
Mecanicul de locomotivă a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Pentru lămurirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs evenimentul, polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală cu privire la infracțiunea de ucidere din culpă, fiind totodată dispusă efectuarea unei expertize medico-legale.