Din oras

O familie de șapte persoane trăia în mizerie într-o clădire fără apă, căldură și electricitate

Polițiștii locali au depistat un număr de 7 persoane dintre care 2 minori, ce ocupau abuziv imobilul dezafectat de ăe strada Poieni si au procedat la identificarea acestora. Este vorba de persoane cunoscute că practică apelarea la mila publică.

Polițiștii locali le-au pus în vedere să părăsească imobilul și respectiv zona, în prezența lor. La ora 10.30 aceștia s-au conformat. Au fost relocați în localitatea componenta Viișoara, strada Valea Stegii.

A fost sesizată societatea ce deține în proprietate imobilul de pe strada Poieni căreia i s-au impus: împrejmuirea proprietății și efectuarea operațiunilor de igienizare a imobilului.

Poliția Locală în colaborare cu Direcția de Asistență Socială a desfășurat campanii de informare în comunitatea de pe Valea Stegii referitoare la programele derulate cu privire la combaterea cerșetoriei, abandonul școlar sau îmbunătățirea accesului la serviciile sociale iar Primăria municipiului Bistrița a pus la dispoziția copiilor din comunitate ce frecventează unitățile de învățământ din municipiu, un mijloc de transport în comun care să-i transporte la școală, în scopul reducerii abandonului școlar.