Sărbătoare mare, astăzi, la Brigada 81 Mecanizată General Grigore Bălan Bistrița. Aici au fost celebrați cei 105 ani de la înființarea unității militare – care continuă tradițiile militare ale Regimentelor 81 Infanterie „Dej” şi 223 Mecanizat „Bobîlna”.
Tot cu prilejul aniversării de astăzi, bistrițenii au avut acces parțial în noul pavilion al Brigăzii 81 Mecanizate, potrivit bistriteanul.ro.
Lucrările la noul pavilion al Brigăzii 81 Mecanizată Bistrița au început pe 5 decembrie 2021. Frasinul SRL a reușit să finalizeze lucrările la cele patru obiective în 15 decembrie 2023, cu cinci luni mai devreme decât era planificat.
Întreaga investiție – lucrările la cele patru pavilioane – se ridică la aproximativ 16,5 milioane de euro.
Pavilionul C7 – deschis azi parțial publicului – are o suprafață construită de 3276 metri patrați. Construcția are, la fiecare nivel, grupuri sanitare moderne și spălătoare. Acesta a fost proiectat în forma literei V, fiind prevăzut și cu o curte interioară cu spații verzi. Accesul se realizează prin cinci case de scări și cinci lifturi. La demisol există un spațiu de depozitare de aproximativ 6.000 m³ și spațiu de lucru pentru aproximativ 75 de persoane.
La parter au fost amenajate vestiare pentru aproximativ 1000 de persoane – locuri în care militarii își pot schimba uniformele – dar și birouri pentru comandanți.
La etajul 1 se află birourile Statului Major, la etajul 2 și 3 se află săli de specialitate, săli de pregătire și dormitoare cu o capacitate de 458 de locuri de odihnă.
Pavilionul cuprinde și un mic muzeu referitor la activitatea Brigăzii 81 Mecanizată Bistrița.