In vizor

Magazinele cu produse fitosanitare, verificate de polițiști

În baza planului național de acțiune FITOS 2024, polițiștii împreună cu reprezentanți ai Oficiului Fitosanitar Bistrița-Năsăud au efectuat 10 controale la operatori economici din Bistrița și comunele arondate Secției 3 Poliție Rurală Lechința.

În urma activităților derulate, au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale cu avertisment și au fost constatate 8 infracțiuni la regimul mediului și la regimul substanțelor periculoase.

La sediul unui agent economic din Bistrița s-au găsit 7,5 litri de erbicid cu termen de valabilitate expirat din luna decembrie 2023.

La un alt magazin, tot din Bistrița, au fost descoperite 275 kilograme de îngrășământ chimic – azot, expus spre vânzare fără ca societatea în cauză să fie înregistrată pentru operațiuni cu precursori de explozivi și fără a fi respectate condițiile de depozitare a îngrășămintelor chimice.

Totodată, la sediul unui agent economic din localitatea Budești, a fost descoperită cantitatea de 6.000 de kilograme de îngrășământ chimic care nu era depozitat conform normelor legale privind protecția mediului.

De asemenea, de la alte două persoane fizice autorizate din Budești și Miceștii de Câmpie, polițiștii au indisponibilizat cantitățile de 12.000, respectiv 3.200 de kilograme de îngrășăminte chimice care nu au fost depozitate conform normelor legale privind protecția mediului.

Astfel de activități vor continua și în perioada următoare.

Exit mobile version