Politica

Locale2024 –Telciu – PSD renunță la primarul Sever Mureșan, care nu renunță la candidatură! Candidați au și PNL și AUR

Pe ultima sută de metri, PSD renunță la primarul în exercițiu de la Telciu, Sever Mureșan, care însă se va regăsi pe buletinele de vot. Acesta încă nu știe dacă va merge ca independent sau susținut de un partid. Și PNL și AUR au candidați pentru Primăria Telciu.

Cu doar două luni înainte de alegerile locale, partidele sunt într-o continuă reorganizare și încă schimbă candidații care vor fi pe buletinele de vot din iunie.

Cea mai nouă mișcare a fost făcută de PSD, la Telciu. Formațiunea politică a renunțat la Sever Mureșan, primarul în exercițiu și mizează pe președintele PSD Telciu, Ioan Cordoș.

Sever Mureșan a confirmat pentru Bistrițeanul.ro că nu se va regăsi pe listele PSD la alegerile locale, susținând totodată că nu renunță la candidatură. Acesta va merge fie independent, fie pe mâna altui partid.

„Au fost ceva discutii in PSD, e o chestiune internă, o problemă de politică, lucrurile se fac pragmatic. Decizia aparține partidului”, a declarat Sever Mureșan.

Acesta a fost ales în 2020 de 63,6% dintre cetățenii cu drept de vot care s-au prezentat la urne.

Candidați la Telciu vor avea și PNL, dar și AUR. PNL mizează pe Vasile Pupeză, un inginer silvic de 43 de ani, care nu a avut tangență cu administrația, însă este în partid de câteva decenii.

„Problemele din Telciu cred că le știe toată lumea, de la apă, la cadastru… Nu vin cu un program prin care să fac o campanie negativă. Eu vin cu soluții alternative pentru problemele acestea. În ultimii 4 ani nu s-a facut aproape nimic în comună. Toată lumea vrea schimbare”, a precizat Vasile Pupeză, pentru Bistrițeanul.ro.

AUR mizează pe Nelu Pop, unul dintre cei mai activi cetățeni din comună, autorul și susținătorul a numeroase petiții prin care s-au făcut cunoscute problemele din comună.

Exit mobile version