Sport

Handbalistele de la Gloria Bistrița-Năsăud, vicecampioane europene

Gloria 2018 Bistrița Năsăud a pierdut finala EHF European League, fiind învinsă de norvegiencele de la Storhamar, 27-29.

Aflată abia la a doua participare europeană, Gloria Bistrița și-a împins visul până în finală. O echipă dirijată de pe margine de selecționerul Florentin Pera, în distribuția căreia se găsesc și jucătoare române, nu doar cele venite de peste hotare. Și o înfruntare pentru trofeu cu un team din Norvegia.

Este o parte dintr-un scenariu probabil greu de închipuit cu ceva vreme în urmă, dar care azi și-a adăugat un capitol important. Prima repriză a finalei contra lui Storhamar a fost plină de evenimente, de nerv și de nervi, de reușite și erori uneori greu de înțeles, cu un portar, Renata de Arruda, în formă extraordinară.

Gloria a avut 2-0, apoi a suportat șarja rapidă a oponentelor, care desfășoară acel joc nordic iute, plin de piper, fără aruncări din afară, ci cu acțiuni de viteză, contraatacuri și pătrunderi.

Până la 7-4 și 8-5 au mers norvegiencele, apoi totul s-a schimbat în favoarea echipei române, care a punctat consecvent prin Niombla, Mbengue și De Araujo, până când a venit primul cartonaș roșu, primit de Nina Bulatovic pentru o intervenție din spate, pe o acțiune rapidă.

Clipe grele cu eliminarea lui Bazaliu și un minut mai târziu este scoasă definitiv din joc și Gnonsiane Niombla, tot pentru o acțiune pe semicerc, în care a împins șoldul după ce fusese depășită. Era final de repriză, însă Gloria a rezistat în acele minute complicate, revenind în față cu 15-14 la pauză, după ce avusese 14-12.

Cu Bulatovic afară din joc, Florentin Pera a trimis-o pe Seraficeanu, care a preluat ferm ștafeta, jucând dezinvolt ori de câte ori a avut mingea în poziție favorabilă. Iar relația de joc dintre Laslo și pivotul De Araujo a creat multe situații de gol concretizate, deși brazilianca a făcut ambele faze, sfidând oboseala.

Partea secundă a propus același joc strâns, cu avantajul înclinând când într-o parte, când în alta, dar de la un moment încolo Storhamar a preluat conducerea, Bistrița fiind nevoită să vină din urmă, cu luciditatea începând să dea semne de destrămare, cu oboseala apăsând în braț și în picioare.

Atacurile echipei române s-au complicat, s-au lungit, norvegiencele mai au energie pentru pase, nu și pentru aruncări, parcă fiecare minut are greutate de plumb.

Mai sunt 3 minute și Storhamar are un gol în față, 27-26. Apoi 28-26, Laslo eliminată și Pera cere timeout. Ca de obicei, începe comunicând calm indicațiile, apoi tonul crește, fetele se alătură, înscrie Mbengue și începe ultimul minut.

Mai pun un gol norvegiencele și se impun cu 29-27, reunindu-se într-o horă firească, pentru primul triumf european din istoria lor.

Până la urmă, au contat acele eliminări din prima repriză, mai ales a lui Niombla, pentru că Bulatovic a fost suplinită perfect de Seraficeanu. Atât de aproape, frustrarea doare, dar pentru Bistrița este o primă experiență. Doar prima.

Marcatoare pentru Gloria: De Araujo 6, Laslo 6, Seraficeanu 5, Mbengue 4, Bulatovic 2, Dincă 1, Niombla 1, Dahl 1, Pristăvița 1.

sursa: Luminița Paul, gsp.ro