Eveniment

Doi vânători au fost atacați de urs la Milaș – au răni pe față și la umeri

Doi bărbați, vânători, au fost atacați în urmă cu puțin timp de un urs, pe raza localității Milaș. Cei doi se aflau la vânătoare când au fost atacați de animalul sălbatic, informează bistriteanul.ro

La fața locului intervine un echipaj de prim ajutor SMURD de la Lechința. Se pare că cei doi au fost coborâți din pădure de cei care-i însoțeau.

„Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița s-au sesizat din oficiu și efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal de vătămare corporală din culpă, în urma unui incident care a avut loc astăzi 3 decembrie, în urma unei partide de vânătoare. Din primele verificări efectuate, a reieșit faptul că doi bărbați de 48 și 51 de ani, din Țăgșor și Comlod, care participau la o vânătoare colectivă, autorizată, pe raza unui fond cinegetic, ar fi fost atacați și răniți de un urs”, precizează Paul Rodilă, purtătorul de cuvânt al IPJ BN.

„Doi bărbați, cu vârste de 47 si 51 și de ani (din localitățile Țăgșoru, respectiv Comlod) au fost aduși în această după-amiază la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița, cu plăgi produse de urs, prin sfâșiere. Pacientul de 47 de ani, prezentând o plagă la umărul stâng, a primit îngrijiri medicale la UPU-SMURD și ulterior a fost externat cu recomandări la domiciliu. Pacientul de 51 de ani, care prezintă plăgi complexe la buza superioară și laterocervical dreapta, se află în acest moment în sala de operație, fiind supus unei intervenții chirurgicale”, a declarat Camelia Strungari, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița