
Primarul orașului Beclean, Nicolae Moldovan, a avut onoarea de a primi vizita Excelenței Sale, Domnul Brendan Ward, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Irlandei în România, însoțit de Simon Piers O’Mahony, Consulul Onorific al Irlandei la Cluj-Napoca, și de Liviu Iftime, reprezentant al României în cadrul Twilight Community Group – Irlanda.
Întâlnirea a avut loc la Primăria orașului Beclean și a prilejuit discuții constructive despre colaborarea internațională, schimburile culturale și posibile proiecte comune între comunitatea din Beclean și partenerii irlandezi.
„Am avut azi onoarea vizitei la Beclean a Excelenței Sale, Domnul Brendan Ward, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Irlandei în România și a Consulului Onorific al Irlandei la Cluj-Napoca, Domnul Simon Piers O’Mahony, precum și a domnului Liviu Iftime, reprezentant al României în cadrul Twilight Community Group – Irlanda. Le mulțumim pentru interesul acordat și discuțiile constructive!”, a transmis primarul Nicolae Moldovan.