In vizor

3.000 de lei amendă pentru un bărbat din Beclean care și-a aruncat gunoiul în natură

Inspectorii ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud desfășoară în permanență acțiuni de monitorizare și control în zonele predispuse abandonului de deșeuri în natură.

Iar parteneriatele încheiate de ADI Deșeuri BN cu Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud și Inspectoratul de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud furnizează inclusiv probe pentru identificarea persoanelor care aruncă deșeurile în natură, generând grave prejudicii mediului în care trăim.

A.P. din orașul Beclean a fost identificată și sancționată cu suma de 3.000 lei conform prevederilor art. 96 din OUG 195 / 2005. Persoana a fost sancționată pentru abandon de deșeuri pe raza orașului Beclean, vis-a-vis de Herghelie.

Cei care recurg la aceste mijloace de a scăpa de deșeuri, trebuie să știe că vor fi identificați și sancționați în conformitate cu prevederile legale. Iar amenzile nu sunt mici”, a transmis ADI Deșeuri.

Nu vom tolera aceste gesturi iresponsabile a unor cetățeni care nu înțeleg să respecte legislația cu privire la protejarea mediului înconjurător și care arată lipsă de respect față de restul comunităților.

Subliniem și pe această cale că operatorul de salubritate Supercom SA ridică de la poarta casei orice tip de deșeuri atât în cadrul programului de colectare, a campaniilor gratuite de colectare a deșeurilor voluminoase și vegetale, precum și pe bază de comandă la dispeceratul operatorului Supercom”, au reamintit inspectorii ADI Deșeuri BN, potrivit bistriteanul.ro.

Exit mobile version