Galeriile de Artă ale Academiei Române, Uniunea Artiștilor Plastici din România, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, Primăria Municipiului Bistrița și Centrul Cultural Municipal „George Coșbuc” Bistrița au organizat luni, 24 august 2026, vernisajul expoziției „ȘCOALA DE LA BISTRIȚA” – Ediția a XXVI-a.
Evenimentul, găzduit la Casa Oamenilor de Știință din București, aduce în atenția publicului lucrările realizate în cursul acestui an în cadrul Simpozionului Internațional de Pictură de la Colibița. Pe simeze sunt reunite creațiile a peste 60 de artiști din România, Germania și Israel.
Mulțumim tuturor invitaților și specialiștilor din domeniul cultural care ne-au onorat cu prezența. Adresăm mulțumiri domnului Emil Radu Moldovan, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, precum și domnului Gabriel Lazany, primarul Municipiului Bistrița, pentru sprijinul instituțional și financiar acordat. Nu în ultimul rând, mulțumim echipei de la Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud pentru implicarea în organizarea și desfășurarea evenimentului.
Artiști expozanți: Adrian Crișmaru, Alexandru Gavrilaș, Alexandru Șerban, Ana Maria Barb, Andrei Morteci, Aurel Marian, Bogdan Pelmuș, Bogdan Teodorescu, Claudiu Ciobanu, Costin Brăteanu, Crina Stănescu, Cristian Târnovan, Daniela Bandalac, Daniela Grapă, Delia Călinescu Zoița, Dinu Săvescu, Dorothea Fleiss (DE), Eugen Alupopanu, Eusebiu Josan, George Cernat, Georgiana Cotuțiu, Georgiana Manea Josan, Ioan Sbârciu, Kiti Levi (IS), Klara Pădurean, Lital Shturem (IS), Loredana Chiș, Lucia Călinescu, Macedon Retegan, Magdalena Pelmuș, Marcel Lupșe, Maria Gliga, Maria Morteci, Marian Coman, Marijana Bițulescu, Marinela Ciobanu, Marinela Măntescu Isac, Marius Barbone Barb, Maurice Mircea Novac, Maxim Dumitraș, Mihai Chiuaru, Mihai Gîtman, Mirela Iordache, Mirela Trăistaru, Olimpiu Bandalac, Paul Târziu, Petru Lucaci, Radu Hangan, Raluca Ilaria Demetrescu, Raluca Mărginean, Relu Bițulescu, Rodica Crișmaru, Sarah Raluca Miulescu, Sever Moldovan, Ștefan Pelmuș, Valentin Codoiu, Vasile Rață, Vasile Tolan, Vioara Dinu, Vlad Octavian Bodașcă.
Coordonatori proiect: Marcel Lupșe și Eugen Alupopanu
Curator: Marius Barb Barbone
Locație: Galeriile de Artă ale Academiei Române – Casa Oamenilor de Știință (Calea Rahovei nr. 176, București)
Expoziția rămâne deschisă până la data de 5 septembrie 2026.
