
Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița-Năsăud, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud, au documentat activitatea infracțională a celor trei tineri.
”Din probatoriul administrat a reieșit că, pe parcursul lunii septembrie, cele 3 persoane ar fi procurat, deținut și comercializat canabis, pentru 400 de lei la fiecare tranzacție. La data de 12 septembrie, una dintre persoanele implicate, respectiv bărbatul de 24 de ani, a fost prins în flagrant delict în timp ce ar fi vândut, cu 6.000 de lei, peste 100 de grame cristal (3-CMC, drog de mare risc), cantitate procurată anterior de la bărbatul în vârstă de 25 de ani. Pe parcursul urmăririi penale, au fost indisponibilizate substanțele interzise tranzacționate, iar, în urma a 4 percheziții efectuate de polițiști, la data de 12 septembrie, au fost ridicate alte cantități de canabis, ciuperci halucinogene (Psilocine, drog de mare risc) și substanță cristalină, parțial porționate și ambalate, obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă”, se arată în comunicatul Poliției.