In vizor

Tabără tematică destinată liceenilor, organizată de Brigada 81 Mecanizată

Brigada 81 Mecanizată ‘General Grigore Bălan’ din Bistrița organizează, în perioada 31 august – 4 septembrie, tabăra tematică ‘Militar în devenire’, destinată liceenilor din județul Bistrița-Năsăud dornici să se familiarizeze cu cariera militară și viața de cazarmă.

Brigada 81 Mecanizată „General Grigore Bălan” împreună cu partenerii: Asociația Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilități sucursala Bistrița, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Primăria Bistrița, Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud, Lions Club Bistrița, Rotary Club Bistrița, Asociația „Sfântul Martir Atanasie Todoran” și Asociația „Mareșal Constantin Prezan” vă invită să participați la 𝐓𝐚𝐛𝐚̆𝐫𝐚 𝐭𝐞𝐦𝐚𝐭𝐢𝐜𝐚̆ „𝐌𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐫 𝐢̂𝐧 𝐝𝐞𝐯𝐞𝐧𝐢𝐫𝐞”, 𝐝𝐞𝐬𝐭𝐢𝐧𝐚𝐭𝐚̆ 𝐥𝐢𝐜𝐞𝐞𝐧𝐢𝐥𝐨𝐫, finanțată din bugetul local al municipiului Bistrița pe anul 2026 și cu sprijinul mediului de afaceri bistrițean.

Tabăra se va desfășura în perioada 𝟑𝟏 𝐚𝐮𝐠𝐮𝐬𝐭 – 𝟒 𝐬𝐞𝐩𝐭𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟔, în Bistrița, iar pe parcursul celor cinci zile vei avea ocazia să descoperi viața militară prin activități practice și provocări captivante.
Participarea este 𝐠𝐫𝐚𝐭𝐮𝐢𝐭𝐚̆, iar noi îți asigurăm:
• concursuri tematice, traseu bootcamp;
• activități de rapel, funicular și tragere cu airsoft, alături de jocuri, drumeții și cursuri inedite;
• cazare 3 nopți în cazarmă și o noapte la cort;
• surprize și premii.
𝐂𝐞 𝐭𝐫𝐞𝐛𝐮𝐢𝐞 𝐬𝐚̆ 𝐟𝐚𝐜𝐢?
Înscrie-te trimițând datele (nume și prenume, vârstă, clasă, liceul, media generală a ultimului an absolvit) pe WhatsApp, la nr. de telefon +40 740 188 445, în perioada 10-14.08.2026.
Obține o adeverință medicală de la medicul de familie.
Completează formularul de înscriere împreună cu un părinte.
Consultă formularul pentru lista completă a bagajului necesar.
Prezintă-te la sediul Brigăzii 81 Mecanizată, din Strada Grănicerilor nr. 2, Bistrița, în 31 august 2026, între orele 08:00–08:30.
𝐋𝐚 𝐩𝐫𝐞𝐳𝐞𝐧𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐯𝐞𝐢 𝐚𝐯𝐞𝐚 𝐧𝐞𝐯𝐨𝐢𝐞 𝐝𝐞:
• cartea de identitate;
• formularul de înscriere completat;
• adeverința medicală;
• bagajul pregătit;
• multă voie bună, respect pentru colegi și instructori, curaj și responsabilitate.
𝐏𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐢𝐧𝐟𝐨𝐫𝐦𝐚𝐭̦𝐢𝐢 𝐬𝐮𝐩𝐥𝐢𝐦𝐞𝐧𝐭𝐚𝐫𝐞:
Telefon: +40 740 188 445
E-mail: um_01331_bistrita@forter.ro
Te așteptăm să faci primul pas spre o experiență care îți va testa limitele, îți va dezvolta spiritul de echipă și îți va oferi amintiri de neuitat!
Grăbește-te! 𝐋𝐨𝐜𝐮𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐥𝐢𝐦𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞, iar selecția se va face pe baza mediei generale din ultimul an absolvit.

Exit mobile version