Sărbătoarea Sânzienelor este celebrată în data de 24 iunie şi corespunde unei mari sărbători creştine: Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, cel numit în cărţile religioase „Luceafărul”, pentru felul în care pregăteşte naşterea „Soarelui”, Iisus Hristos. În popor el este cunoscut sub numele de Sfântul Ioan de Vară, un făcător de minuni. Legenda îl înfăţişează ca pe un păstor, pe care tatăl său îl vede des stând cu privirile pierdute spre cer, rugându-se şi râzînd. Odată l-a întrebat ce vede, şi băiatul i-a spus să-şi aşeze piciorul peste piciorul lui. Atunci tatăl lui a văzut cerul deschis şi pe Dumnezeu ţinând în mână tunetul, care arăta ca un bici împodobit cu flori.
În limba română, cuvântul sânziana desemnează cel puţin trei realităţi mitologice, strâns legate între ele. Sânzienele sunt zâne ambivalente din categoria Ielelor şi Drăgaicelor, care se manifestă foarte activ în ziua Sfântului Ioan Botezătorul care, a încorporat multe elemente precreştine, legate de solstiţiul de vară. În general, Sânzienele sunt spirite feminine plurale, însă în basme şi în unele legende, cel puţin două dintre aceste zâne sunt nominalizate: Iana Sânziana şi Ileana Cosânziana. În această zi florile de Sânziene (Gallium verrum), de culoare galbenă şi parfumate înfloresc, iar credinţa populară le atribuie proprietăţi apotropaice şi divinatorii, mai ales cu ocazia acestei sărbători. Sânziana este numele sărbătorii închinate Sfântului Ioan Botezătorul care păstrează numeroase elemente precreştine, însoţite de diferite acte magice legate în special de magia premaritală.
În ziua de Sânziene sau în ajunul ei, oamenii culeg flori de Sânziene cu care împodobesc porţile, ferestrele şi streşinile caselor fiindcă se crede că ele apără de agresiunea zânelor rele şi a duhurilor necurate. Practicile magice se întemeiază pe asocierea simbolică dintre soare, flori de sânziene, zânele pe care le întruchipează aceste flori, pe de o parte şi coroana împletită, pe de altă parte, cu un principiu matricial feminin. Acest lanţ simbolic capătă coerenţă logică numai dacă se admite că într-o epocă mai veche pentru strămoşii daco-romanilor soarele simboliza un principiu feminin, iar luna (Crai Nou) un principiu masculin.
Fetele care vor să se mărite şi băieţii care vor să se însoare se strâng în unele sate seara în ajunul de sânziene, băieţii fac ruguri, aprind făclii şi le învârtesc în sensul mişcării soarelui, strigând:
„Du-te soare, vino lună/ Sânzienele îmbună,/ Să le crească floarea floare,/ Galbenă mirositoare,/ Fetele să o adune/ Să le prindă în cunune/ Să le pună la pălărie/ Struţuri pentru cununie./ Boabele să le răstească,/ Până-n toamnă să nuntească.” Fetele culeg sânziene şi împletesc din ele cununi pe care le aruncă pe casă pentru a vedea dacă se agaţă de hornuri (simboluri axiale masculine). Acesta este un semn că fetele se vor mărita chiar în acel an. A doua zi, dis-de-dimineaţă, cetele de feciori străbat satele cu struţul de sânziene la pălărie, în semn că au căzut cununiţele pe hornurile caselor fetelor care-i interesează. Hăulesc, strigă şi chiuiesc: „Du-te lună, vino soare,/ Că tragem la-nsurătoare/ Cununile nereuşite zac sub hornuri azvârlite,/ Până-n miezi cu steagu-n frunte/ Trec feciorii după slute,/ C-alde ale nedirese/ Nu vor să fie mirese./ Hai frumoaselor ce staţi,/ Zâne vreţi să rămâneţi?/ Că venim după peţit/ Până nu v-aţi răzgândit.”11
Funcţia maritală a Sânzienelor derivă din cea a divinităţilor naturii şi din cea de stăpâne ale florilor. Asociate de regulă femeii, sânzienele sunt cele care dăruiesc plantelor puterea şi virtuţiile magice; rolul şi menirea lor ar consta în distribuirea calităţilor, în justa împărţire a celor rele şi a celor bune. Sânzienele ne apar ca antropomorfizarea unor atribute specifice plantelor, ca proiectarea în uman şi mitologic a rosturilor naturale ale florilor şi diverselor ierburi.
În această zi se împletesc din sânziene cununi şi cingători, acestea din urmă sunt purtate peste zi, iar seara sunt puse la uscat pentru leacuri. Cununile se aruncă pe casă. Fiecare membru al familiei poate avea cununa lui. După felul în care se usucă, sunt luate de vânt sau cad, ele vestesc cine va avea noroc peste an, cine se va căsători sau cine va muri. Acum se culeg plante pentru tot felul de boli şi tot felul de vrăji. Există credinţa că în noaptea de Sânziene se deschid cerurile şi ard comorile ascunse, însă, numai iniţiaţii puteau găsi comorile sau puteau pătrunde în lumea de dincolo. Tot în această noapte se zice că poate fi găsită mai uşor iarba fiarelor, care descuie lacătele ferecate. Sărbătoarea solstiţiului de vară conservă unele elemente din cultul morţilor, aşa încât, cu ocazia Moşilor de sânziene se oferă pomene pentru sufletele acestora.
Sursă text: Emilia BUMB, Studii Etnologice, Bistrița-Năsăud – obiceiuri, meșteșuguri, rapsozi, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2007, pag. 45-52.