Primăria Bistrița a semant contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de reconfigurare a parcării de pe strada C.R. Vivu care deservește blocurile 1, 2, 4 și 8, unde vor exista 144 de locuri de parcare la sol.
„Reamintesc că acest amplasament nu era potrivit pentru o variantă etajată, deoarece s-ar fi obținut 150 de locuri de parcare, dar cu un cost suplimentar de cel puțin 3 milioane lei. Continuăm în ritm susținut amenajarea de parcări în oraș, pentru a compensa deficitul de locuri de parcare după implementarea proiectelor mari de mobilitate!”, potrivit primarului Ioan Turc.
Sectorul reamenajat va fi prevăzut cu iluminat public nou, va avea și un loc de joacă, iar pentru fiecare 5 locuri de parcare va fi plantat un copac, zona fiind împrejmuită și cu arbuști mici.
De asemenea, aici vor exista 3 stații de încărcare a autovehiculelor electrice, dar și o insulă ecologică cu 10 pubele îngropate.