In vizor

Radu Moldovan: Colegiul Național „Liviu Rebreanu” începe un nou capitol al excelenței, în toată splendoarea sa

Corpul A al colegiului – clădire monument istoric de importanță națională, construită între anii 1908–1910, a fost complet reabilitat și modernizat.

Această realizare a fost posibilă datorită implicării decisive a vicepreședintelui Camerei Deputaților, Daniel Suciu, care, în calitate de fost ministru al dezvoltării, a deblocat proiectul și a obținut cea mai mare finanțare alocată vreodată modernizării unei unități de învățământ din județul Bistrița-Năsăud.

De astăzi, peste 650 de elevi ai colegiului vor învăța în condiții moderne, într-o clădire care îmbină respectul pentru trecut cu inovațiile tehnologice ale prezentului.

Felicitări domnului primar Gabriel LAZANY pentru finalizarea acestui proiect, precum și tuturor celor care au crezut în el și au contribuit la transformarea lui în realitate!