Un bistrițean acuză că Suzuki și service-urile sale autorizate nu i-au recunoscut defectul la motor și l-au tot amânat pentru a-i expira garanția, astfel încât să-și repare singur mașina contra cost. A reparat-o în Ungaria, iar apoi a dat în judecată dealerul auto și a câștigat în justiție de două ori. Acum încă se luptă pentru recunoașterea tuturor costurilor sale, potrivit infobistrita.ro.
Procesul de predare-primire a mașinii a fost încheiat în 17 august 2015, iar în 28 august era deja înapoi cu jalba. Specialiștii firmei nu au detectat însă nicio problemă, iar reclamația a fost considerată neîntemeiată. Ulterior, acesta s-a mai deplasat și la alte service-uri autorizate Suzuki din țară: în 2016, 2017 și 2018. A fost inclusiv la Târgu Mureș. Apoi la un service din Bistrița, unde s-a prezentat de șase ori!
Citeşte întreaga ştire: Povestea românului care a trebuit să meargă în Ungaria ca să-și repare mașina, pentru că niciun service din România nu-i recunoștea defectul: „Mă simțeam umilit”