In vizor

Polițiștii au depistat un atelier auto neautorizat în Bistriţa

La data de 24 iunie a.c., în urma controalelor efectuate, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice s-au sesizat din oficiu și au întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, exercitarea fără drept a unei profesii sau activități și nerespectarea atribuțiilor privind verificarea tehnică ori efectuarea reparațiilor.

Verificările au fost efectuate la o adresă din Bistrița, cartier Subcetate, unde polițiștii au descoperit un atelier auto neautorizat cu 3 boxe destinate activităților de tinichigerie-vopsitorie și 10 autovehicule în curs de reparații, aflate în diverse stadii de
finalizare.

Vizați de comiterea faptelor vsunt un bărbat de 42 de ani, din Bistrița și un altul de 39 de ani din Budacu de Jos care ar fi efectuat activități de reparare de tip tinichigerie-vopsitorie, a unor autovehicule, fără a avea organizată o activitatea comercială sub o formă juridică pentru acest gen de comerț și implicând munca nedeclarată a unor persoane fizice. Astfel, cei doi s-ar fi sustras de la plata obligaţiilor fiscale, cauzând în acest mod un prejudiciu bugetului de stat ce urmează să fie stabilit pe parcursul cercetărilor.

Totodată, reparațiile ar fi fost efectuate fără respectarea cerințelor legale privind autorizările tehnice R.A.R. necesare ocupației și cu încălcarea legislației privind reparația autovehiculelor implicate în  accidente rutiere.

Polițiștii specializați în investigarea criminalității economice continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit, pentru documentarea cauzei sub toate aspectele ei.