
Continuăm verificările: Sancțiuni aplicate pentru nerespectarea obligațiilor privind refacerea carosabilului
Verificările Poliției Locale – Disciplina în Construcții pe șantierele din oraș continuă.
Doar luni, 26 mai 2025, au fost aplicate 3 amenzi în valoare totală de 7.500 lei unor operatori economici cărora Primăria Municipiului Bistrița le-a eliberat autorizații de lucrări pe domeniul public – respectiv operatorului județean de apă potabilă și apă uzată și unei societăți comerciale din domeniul construcțiilor din Bistrița – pentru nerespectarea termenelor de aducere a terenului la starea inițială, conform prevederilor din autorizațiile de lucrări.
Zonele în care s-au constatat nereguli:
Strada Strămoșilor – extindere/reabilitare rețele apă și canalizare
Strada Sucevei – reabilitare rețele apă
Strada Agronomului – extindere/reabilitare rețele apă și canalizare
Pe lângă sancțiuni, s-a impus și măsura de aducere a terenului la starea inițială în termen de 24 de ore de la comunicarea procesului-verbal.
Aceste verificări vor continua, iar orice lucrare neterminată sau abandonată pe domeniul public va fi sancționată.
Bistrița nu este un șantier fără sfârșit. Domeniul public aparține bistrițenilor, iar timpul și siguranța lor NU sunt negociabile.