De la începutul anului 2023 până în prezent, Poliția Locală a luat în evidență un număr de 51 de autovehicule despre care există suspiciunea că ar fi abandonate pe domeniul public sau fără stăpân.
„Solicităm proprietarilor care dețin astfel de vehicule sau care au fost deja somați să ia masuri în ceea ce privește vehiculele ce le au în proprietate, nefuncționale sau care nu mai îndeplinesc condițiile de circulație, să elibereze domeniul public, în caz contrar vor fi aplicate prevederile legii 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public.
Cetățenii pot sesiza ocuparea domeniului public de către vehicule presupus abandonate sau fără stăpân prin dispeceratul Poliției Locale a municipiului Bistrița la numărul de telefon 0263/239 376″, transmite Poliția Locală Bistrița.