Din oras

Peste 140 de persoane doresc să devină voluntari la Ambulanță

Peste 140 de persoane s-au înscris în programul de voluntariat organizat de Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Bistrița-Năsăud și speră să fie printre cei 25 selectați la final, care vor munci cot la cot cu echipajele medicale, începând din vara acestui an.

Programul a fost reluat după o pauză de cinci ani, iar întreaga activitate a voluntarilor nu este remunerată.

Managerul SAJ, Annabella Muzsi, a declarat joi, pentru AGERPRES, că în acest an s-a pus accent pe pregătirea medicală a posibililor voluntari, care au putut să se înscrie în program până la mijlocul acestei luni.

”Toți au o formă de pregătire medicală, absolvită sau în curs, respectiv sunt elevi ai școlii postliceale, sunt absolvenți ai școlilor postliceale, sunt studenți ai facultății de asistenți, sunt persoane care au mai făcut voluntariat, sunt persoane care nu au mai făcut voluntariat. Noi am pus accent foarte mare pe studii, să fie cu minime studii medicale, ca să poată să înțeleagă și să folosească informațiile pe care le obțin de la noi”, a explicat Muzsi.

Mulți dintre actualii angajați ai SAJ Bistrița-Năsăud au fost, la rândul lor, voluntari, iar activitățile derulate împreună cu echipajele medicale i-au convins că aceasta este cariera pe care trebuie să o urmeze.

”Sunt destul de mulți, sunt asistenți care au fost voluntari. Avem inclusiv un asistent medical care, până să fie voluntar SAJ BN, nu a avut niciun fel de contact cu sistemul de sănătate, a fost angajat în afara țării. S-a întors, a văzut publicația de voluntariat, i s-a părut interesant și, după o lună, două, s-a înscris la postliceală, a terminat postliceala, după care a dat concurs la noi și acum activează. A fost inclusiv voluntar în concursurile naționale de Ambulanță, adică a fost membru al echipajului concurent unde era inclus și un voluntar”, a precizat Annabella Muzsi.

Cursurile vor debuta în 1 aprilie, într-un spațiu pus la dispoziție de extensia Bistrița a Universității Tehnice Cluj-Napoca, iar viitorii voluntari vor primi informații despre resuscitarea la adult și copil, monitorizarea pacientului critic, managementul pacientului traumatizat, recunoașterea și gestionarea urgențelor medicale și organizarea și legislația în sistemul de urgență.

Vor urma un examen și o primă triere în rândul cursanților, pentru ca apoi programul să continue cu o serie de cursuri avansate și un alt examen, în urma căruia vor fi stabiliți cei 25 de voluntari ai Ambulanței.

Persoanele selectate vor încheia contracte de voluntariat, neremunerate, și va trebui să efectueze minimum două ture pe lună, sub supravegherea unui tutore.

Contractele de voluntariat se vor încheia pentru un an, cu posibilitate de prelungire, iar tutorii vor elabora lunar rapoarte legate de activitatea și evoluția voluntarilor.

Pe lângă cei 25 care, cel mai probabil, își vor începe activitatea în iunie, în lunile de vară sunt așteptați să activeze ca voluntari, dar pe perioade mai scurte, și studenți de la universitățile de medicină.

Programul de voluntariat al SAJ Bistrița-Năsăud a fost întrerupt în urmă cu cinci ani din cauza pandemiei de COVID-19, iar ulterior stația centrală din Bistrița a intrat în reabilitare.