In vizor

Pădurar prins dând mită. I-a oferit șefului Gărzii Forestiere salam, pește și țuică

Un pădurar în vârstă de 50 de ani din cadrul Ocolului Silvic Izvorul Someșului Mare, comuna Șanț, este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

El i-a oferit șefului Gărzii Forestiere Județene Bistrița-Năsăud produse procesate din carne (pastramă, batoane de salam de vânat, cârnați), pește (păstrăv proaspăt) și 5 litri de țuică pentru a nu fi sancționat în urma neregulilor constatate cu ocazia unui control silvic.

”În fapt, luni, 15.04.2024, ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Bistrița-Năsăud, sub coordonarea procurorului specializat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, au realizat prinderea în flagrant a pădurarului, într-o parcare situată la ieșirea din municipiul Bistrița spre Năsăud, în timp ce a oferit, cu titlu de mită, șefului Gărzii Forestiere Județene Bistrița-Năsăud, mai multe produse procesate din carne (pastramă, batoane de salam de vânat, cârnăciori etc.), păstrăv proaspăt și 5 litri de țuică. Pădurarul a recurs la acest gest în scopul favorizării sale cu privire la controlul silvic care se desfășoară în prezent în cantonul pe care îl are în administrare. În cauză, s-a beneficiat de sprijinul polițiștilor DGA din cadrul Centrului Operațional 3. În continuare se efectuează cercetări pentru administrarea întregului probatoriu”, informează Direcția Generală Anticorupție, potrivit timponline.ro.