Eveniment

Mai multe mașini implicate într-un accident în Piața Unirii. Șoferul vinovat era băut și a fugit de la locul accidentului

Un accident rutier a avut loc în Piața Unirii, în zona bisericii de la Coroana, în care au fost implicate mai multe mașini.

Un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean a fost solicitat să intervină în această seară la un accident rutier produs în zona bisericii de la Coroana.

La data de 15 februarie a.c., polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Bistrița au fost semnalați despre producerea unui accident de circulație.

Din primele date, un autoturism care ar fi fost condus de un bărbat de 49 de ani a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat de 31 de ani din Bistrița, acesta fiind ulterior proiectat într-un autoturism parcat”, potrivit IPJ BN.

În urma accidentului, un pasager din autoturismul condus de șoferul din Bistrița a fost rănit.

Bărbatul de 31 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Întrucât șoferul de 49 de ani a părăsit locul producerii evenimentului până la sosirea polițiștilor, cercetările sunt desfășurate în cadrul unui dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de părăsirea sau modificarea locului accidentului cât și cu privire la infracțiunea de vătămare corporală din culpă”, mai spune sursa citată, potrivit bistriteanul.ro.

La scurt timp, bărbatul de 49 de ani, din Jelna, a fost depistat pe raza municipiului Bistrița. Acesta a fost condus la sediul poliției, unde a fost testat cu aparatele din dotare.

Rezultatul a fost pozitiv în cazul consumului de alcool, fiind indicată valoarea de 0,50mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii Biroului Rutier continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit.