In vizor

La aproape 60 de ani, Paraschiva Borș participă la Campionatul european de alergare montană

Paraschiva Borș, soția primarului comunei Maieru ia astăzi startul la Campionatul european de alergare montană din Portugalia. Aceasta va participa la cursa de 8 km.

La aproape 60 de ani, Paraschiva Borș continuă să participe la competiții internaționale de alergare și încă se întoarce acasă cu medalii și rezultate foarte bune, potrivit bistriteanul.ro.

Astăzi, sportiva va lua startul la Campionatul european de alergare montană, din  Machico-Madeira, Portugalia. Aceasta va participa la cursa de 8 km.

Paraschiva Borș este soția primarului comunei Maieru, alături de care a participat la mai multe competiții.

Paraschiva Borș, care este și profesoară de sport, s-a apucat de alergat în urmă cu ceva ani, pentru a scăpa de insomnii. Acestea au trecut, însă alergarea s-a transformat în pasiune și mai apoi în mod de viață, aducându-i profesoarei medalii și chiar și câteva recorduri naționale.

Cea mai apropiată de suflet îi este alergarea montană, asta și pentru că adoră să petreacă timpul liber în natură, cutreierând dealurile și pădurile din comuna Maieru.