
O invetigație Rise Project arată cum un fost angajat al Penitenciarului Giurgiu administrează un cont de social media unde sute de utilizatori sunt îndemnați să țină sesiuni de rugăciune și să participe la protestele organizate la București.
Contul se numește “CG Post și rugăciune” iar printre administratori se află un utilizator cu numărul de telefon folosit de Călin Georgescu și de soția acestuia.
Invitațiile la sesiunile de rugăciune se regăsesc și pe canalele de Telegram care-l sprijină pe fostul candidat la alegerile prezidențiale.
Utilizatorii sunt îndemnați să postească, să se încreadă în mesajele politicianului și să meargă să-l susțină când are termen de judecată la instanțele din București. Cu ajutorul unor oameni din interior, RISE a avut acces la informațiile de pe aceste canale online unde se organizează sesiuni de închinare colective după texte de rugăciune care îl au în centrul atenției pe Georgescu. Conturile de social media adună la un loc teorii conspiraționiste, principii creștine, poziționări pro-ruse, dar și viziunile asupra României ale unor profeți camerunezi stabiliți în Statele Unite ale Americii.
Printre platformele online promovate de aceste canale se regăsește și cea a unei chilii de pe Muntele Athos, ai căror călugări s-au poziționat pro-Georgescu, pro-Simion și anti-Nicușor Dan, afirmând răspicat că în spatele actualului președinte „s-ar afla o fiară foarte mare și întunecată”.
După alegeri, numele schitului de care aparține chilia a fost pus într-un proiect de lege promovat de AUR pentru finanțarea anuală a lăcașului de cult cu un milion de euro de la bugetul de stat. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat și a ajuns la Camera Deputaților (camera decizională), unde așteaptă acum să fie introdus pe ordinea de zi pentru votul în plen.
Citiți mai multe pe riseproject.ro