In vizor

Intră banii pentru ajutoare sociale, pentru susținerea familiei și pentru bolnavii HIV și TBC

Începând de astăzi, Agenția de Plăți și Inspecție Socială Bistrița-Năsăud va vira în conturile bancare ale beneficiarilor ajutoarele sociale, alocațiile pentru susținerea familiei, alocațiile de plasament și indemnizațiile de hrană, potrivit timponline.ro.

Conform ultimelor raportări, ajutoare sociale primesc 1755 de persoane din tot județul, valoarea lor totală fiind de 483.185 lei luna trecută. Cei mai mulți beneficiari, 144, sunt la Zagra, urmează Tiha Bârgăului cu 122, Teaca cu 111, Târlișua cu 101 și Dumitrița cu 100. Celelalte UAT au mai puțin de o sută de asistați social.

Alocații pentru susținerea familiei primesc 2271 de beneficiari în valoare de 504.555 lei luna trecută. Cele mai multe familii sunt din Bistrița – 154, Sângeorz-Băi – 121, Teaca – 109 și Năsăud – 107.

Indemnizațiile de hrană ajung în conturile a 55 de persoane diagnosticate cu HIV. În total, statul îi sprijină cu 54.450 de lei, suma ce revine fiecăruia fiind de 990 de lei lunar, dar și 28 de bolnavi de TBC care primesc fiecare câte 675 de lei, în total 18.909 lei lunar.