Din oras

Încep lucrările de reabilitare și modernizare a DN 17C, de la Bistrița la Dumitra

Încep lucrările de reabilitare și modernizare a Drumului Național 17C, pe tronsonul Bistrița – Dumitra, a anunțat sâmbătă președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan.

Șeful administrației județene precizează că ordinul pentru începerea lucrărilor a fost deja emis.

Încă o veste bună! S-a dat ordinul de începere a lucrărilor de modernizare și reabilitare a Drumului Național 17C, tronsonul care leagă municipiul Bistrița de comuna Dumitra. Luni echipele vor fi pe teren – încep forajele, primul pas esențial în realizarea acestui proiect important. Continuăm munca!”, a transmis președintele Emil Radu Moldovan.

În 29 decembrie 2023, Guvernul a emis o hotărâre prin care a aprobat indicatorii tehnico – economici aferenți proiectului ” Reabilitare drum național DN 17C, km 1+200 – km 9+020, județul Bistrița-Năsăud”. Potrivit documentului adoptat de Guvern, valoarea totală a investiției se ridică la 279.396.000 lei, finanțare fiind suportată din bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, iar durata de execuție este de doi ani.

În hotărârea aprobată de Guvern în 2023 se precizează că ”sectorul de drum cuprins în cadrul acestui proiect este amplasat pe DN 17C, între km 1+200 și km 9+020, are o lungime de 7,82 km și se situează pe teritoriul județului Bistrița-Năsăud. Acest sector începe de la ieșirea din municipiul Bistrița și se termină după intrarea în localitatea Dumitra. În prezent, drumul existent este asfaltat cu zone aflate în diferite stadii de degradare, având un profil tip mixt, cu lățime variabilă cuprinsă între 7,00 m și 8,00 m și structura rutieră care prezinta fisuri și deformațiile (făgașe, denivelări, faianțări etc.) apărute la nivelul carosabilului care au ca principală cauză, diminuarea capacității portante la nivelul terenului de fundare, sub efectul cantităților mari de apă care se infiltrează în terasamentul drumului. Au fost identificate fenomene active de alunecare pe suprafețe extinse, care se întind mult în afara zonei drumului, atât pe amonte, cât și pe aval. Traficul rutier intens și mai ales cel greu din ultimii ani au cauzat degradări masive ale sistemului rutier, fiind necesare lucrări de investiții pe acest sector de drum”.

Potrivit documentului, pe o porțiune din acest tronson va fi amenajată o bandă suplimentară de circulație: ”Se va amenaja o lățime a platformei drumului de minim 9,00 m, compusă din: parte carosabilă – 2×3,50 m, la care se mai adaugă 1×3,50 m – bandă suplimentară pentru vehicule lente sau pentru amenajarea unor sectoare alternative de depășire. Banda suplimentară pentru vehicule lente va fi pe următoarele zone: km 1+200 – km5+600; km 5+600 – km 5+910; km 7+000 – km 8+700; km 5+910 – km 7+000”.