In vizor

Două centre de recuperare de zi pentru copii și adulți cu dizabilități, inaugurate la Bistrița

La Bistrița au fost inaugurate astăzi două centre de recuperare pentru pacienții cu dizabilități – copii și adulți. Acestea sunt destinate celor care luptă cu dizabilitățile și celor care le sunt alături.

Pentru că totul începe cu Dumnezeu, deschidem așa cum se cuvine, cu o slujbă de sfințire 𝗖𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂𝗹 𝗱𝗲 𝗥𝗲𝗰𝘂𝗽𝗲𝗿𝗮𝗿𝗲 𝗱𝗲 𝗭𝗶 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗖𝗼𝗽𝗶𝗹𝘂𝗹 𝗰𝘂 𝗗𝗶𝘇𝗮𝗯𝗶𝗹𝗶𝘁𝗮̆𝘁̦𝗶, 𝗱𝗶𝗻 𝗕𝗶𝘀𝘁𝗿𝗶𝘁̦𝗮 și 𝗖𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂𝗹 𝗱𝗲 𝗦𝗲𝗿𝘃𝗶𝗰𝗶𝗶 𝗱𝗲 𝗥𝗲𝗰𝘂𝗽𝗲𝗿𝗮𝗿𝗲 𝗡𝗲𝘂𝗿𝗼𝗺𝗼𝘁𝗼𝗿𝗶𝗲, 𝗱𝗶𝗻 𝗕𝗶𝘀𝘁𝗿𝗶𝘁̦𝗮, ambele părți ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bistrița-Năsăud”, a anunțat Emil Radu Moldovan, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, potrivit bistriteanul.ro.

𝗖𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂𝗹 𝗱𝗲 𝗥𝗲𝗰𝘂𝗽𝗲𝗿𝗮𝗿𝗲 𝗱𝗲 𝗭𝗶 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗖𝗼𝗽𝗶𝗹𝘂𝗹 𝗰𝘂 𝗗𝗶𝘇𝗮𝗯𝗶𝗹𝗶𝘁𝗮̆𝘁̦𝗶 este dedicat copiilor care prezintă dizabilități și încadrare în grad de handicap neuropsihic sau locomotor.

Centrul de recuperare are rolul de a preveni abandonul și instituționalizarea copiilor. Pe timpul zilei, copiii vor avea asigurate activități de îngrijire, educație, abilitare-reabilitare.

Tot aici vor avea la dispoziție servicii de recreeere-socializare, consiliere, dezvoltare a deprinderilor de viață independentă, orientare școlară și profesională. Totodată, aici vor exista și activități de sprijin, consiliere, educare pentru părinți sau reprezentanții legali, dar și pentru alte persoane care au în îngrijire copii cu dizabilități.

Centrul oferă, în regim ambulatoriu, servicii specializate de recuperare terapeutică și pluridisciplinare precum

  • Kinetoterapie, terapie ocupațională,
  • ludoterapie, meloterapie, logopedie,
  • terapie cognitiv-comportamentală,
  • stimulare cognitivă, consiliere psihologică și socială.

𝗖𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂𝗹 𝗱𝗲 𝗦𝗲𝗿𝘃𝗶𝗰𝗶𝗶 𝗱𝗲 𝗥𝗲𝗰𝘂𝗽𝗲𝗿𝗮𝗿𝗲 𝗡𝗲𝘂𝗿𝗼𝗺𝗼𝘁𝗼𝗿𝗶𝗲 (𝗱𝗲 𝘁𝗶𝗽 𝗮𝗺𝗯𝘂𝗹𝗮𝘁𝗼𝗿𝗶𝘂) 𝗱𝗶𝗻 𝗕𝗶𝘀𝘁𝗿𝗶𝘁̦𝗮 este dedicat adulților cu certificat de încadrare în grad de handicap.

Ei vor avea parte de kinetoterapie, masaj, electrofototerapie, magnetoterapie, terapie cu radiofrecvență, termoterapie, consiliere psihologică și socială.

Vreau să mulțumesc specialiștilor care lucrează în aceste două centre! Sunteți prelungiri ale mâinii Bunului Dumnezeu. Mă înclin în fața voastră și aveți parte de toată aprecierea mea!

Vreau să felicit și să mulțumesc pentru implicare și colaborarea în realizarea acestor proiecte de suflet, doamnei vicepreședinte al CJBN, Camelia Tabără și conducerii și echipei Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bistrița-Năsăud.

Multă putere celor ce vin la aceste centre și specialiștilor! Să faceți tot ce știți, să aveți grijă de oameni și să-i faceți bine!”, a transmis Emil Radu Moldovan, președintele Consiliului Județean BN.