Eveniment

Doi frați au murit intoxicați cu monoxid de carbon, într-o casă din Feldru

Doi frați au fost găsiți morți aseară, într-o casă din extravilanul comunei Feldru. Cei doi îngrijeau acolo oile familiei și, cel mai probabil, s-au intoxicat cu monoxid de carbon.

Pe raza localității Feldru, într-o zonă greu accesibilă, au fost descoperiți doi bărbați în vârstă de aproximativ 30 de ani.

Salvatorii i-au găsit inconștienți – posibil intoxicați cu monoxid de carbon.

Cei doi erau frați, iar în apropierea casei unde au fost găsiți era o turmă de oi a familiei, de care cei doi aveau grijă.

„Din păcate, cei doi bărbați in vârsta de 28 ani, respectiv 32 de ani au fost găsiți fără semne vitale, medicul fiind nevoit să declare decesul la locul solicitării”, informează ISU Bistrița.

„La fața locului au fost identificați doi bărbați de 32 și 28 de ani. Din nefericire, cei doi erau decedați. În cauză vor fi dispuse necropsiile care vor stabili cu exactitate cauzele deceselor. Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, deschis pentru ucidere din culpă, urmând a fi stabilite împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul”, precizează IPJ BN, potrivit bistriteanul.ro.