In vizor

Doi elevi de 15 ani s-au bătut pe o stradă din Bistrița când au ieșit de la ore

În urma imaginilor apărute în spațiul public în seara de 15 aprilie a.c., în care un tânăr este lovit de un altul, în timp ce se aflau pe o stradă din Bistrița și în prezența mai multor tineri, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud a dispus, de îndată, efectuarea de verificări.

În scurt timp, polițiștii au identificat pe tinerii implicați, ambii de 15 ani, din Bistrița și au stabilit faptul că agresiunea a avut loc pe o stradă din Bistrița, la data 9 aprilie a.c., în jurul orei 14.15, după orele de curs. Cei doi tineri sunt elevi în clasa a IX-a, la două licee diferite din municipiu.

Cazul a fost preluat de Biroul de Investigații Criminale Bistrița, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Polițiștii continuă cercetările, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

În paralel cu desfășurarea activităților polițienești, specifice în astfel de cazuri, polițiștii Biroului Siguranța Școlară vor desfășura activități la clasă, cu elevii implicați și nu numai, pentru asigurarea unui climat școlar sigur, pentru ca elevii să aibă o reacție corectă în astfel de cazuri și pentru a conștientiza consecințele unor astfel de fapte.Pe parcursul acestui an școlar, la toate școlile din județ, polițiștii Biroului Siguranță Școlară au desfășurat constant activități de informare și prevenire în cadrul campaniei “Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția”.