Adriana Domnici, contabila din Bistrița care și-a pierdut viața în urma unui accident în Munții Rodnei, nu era pentru prima oară pe acest traseu, a relatat un coleg de drumeție care a ținut să ne relateze în ce condiții membrii grupului au decis să coboare de pe munte înainte ca să ajungă la locul accidentului salvamontiștii și cei de la ISU.
Grupul cu care Adriana Domnici (50 de ani) a urcat în Munții Rodnei era coordonat de Ionel Runcan și format din cinci persoane, printre care și Cristian Mureșan. Deranjat de faptul că în spațiul public s-a spus că grupul a plecat înainte să sosească salvatorii, el ne-a contactat și ne-a relatat cum s-au petrecut lucrurile și de ce s-a luat această decizie.
”Eram cinci în grupul din care a făcut parte doamna Domnici. Am înțeles că a mai fost o dată cu anumite persoane din grup, nu era la prima ieșire. Ne organizăm voluntar, toată lumea își dă acordul. Doamnei i s-a propus la un moment să se întoarcă. Părea obosită. A zis că nu dorește. O persoană din grup a observat cum a căzut, ca un lemn. Ultimele ei cuvinte au fost: Vai, mă duc! Bănuiesc în sensul că alunecă. Traseul acela l-am mai făcut exact în aceeași perioadă în care înfloresc narcisele. Deci nu eram pentru prima dată pe același traseu, aceleași condiții erau”, a explicat el, pentru timponline.ro.
Totodată, Cristian Mureșan a precizat că Adriana Domnici nu a alunecat pe zăpadă: ”Ori s-a împiedicat în bețe, ori ceva s-a întâmplat. Un domn a văzut-o cum a căzut, iar eu, când m-am întors, după 5 secunde mi-a dispărut din câmpul vizual. Mai mulți am încercat să sunăm la 112, dar nu era semnal. Eu am reușit să prind legătura. Coordonatorul grupului a ajuns la doamna, jos, în mai puțin de o oră. A văzut-o din greșeală. Undeva mai sus i-am reperat geaca și rucsacul, nici nu știu dacă i-au fost recuperate, acolo am văzut că este. Când am văzut cât s-a dus am zis că nu mai e în viață. Eu m-am dus, dar nu până lângă cadavru, fiindcă trebuia să fiu în zonă cu semnal. Am fost contactat de diverse persoane, nu doar de ISU. Apropo de asta, am sunat la 112 și mi s-a cerut să dau share location pe WhatsApp. Mi se pare un pic jenant. Am făcut și asta. M-au sunat și de la Poliție, le-am dat și lor share location. Am făcut poză și le-am încercuit zona unde erau hainele și rucsacul. Am încercat să ajungem la ea. Sunt deranjat că ni se aduc niște acuze când noi am încercat să facem totul. Eu mi-am pus viața în pericol când am văzut că alunecă. Îmi tremurau picioarele, eram în stare de șoc, dar cu toate acestea am coborât vreo 10-15 metri sperând că s-a oprit undeva și nu a mers până jos. Suntem oameni, nu animale”.
Potrivit lui Cristian Mureșan, grupul a așteptat mai bine de două ore să ajungă salvatorii la locul accidentului, dar văzând că timpul trece, au decis să plece ca să nu își pună și ei viețile în pericol.
”Noi am luat decizia să coborâm la 17.15 pentru că eu le-am spus (celor de la Salvamont și ISU – n.r.) să nu vină pe la narcise că nu pot coborî targa și nu pot veni cu ATV. Le-am spus să vină ori pe la Anieș, pe la stână, pe la tăul Corongiș, ori pe valea Vinului, pe Izvorul Lăzilor, pe la stâna de sub Corongiș. Asta le-am zis în jur de 16.00, dar le-am zis să trimită elicopter și le-am indicat unde poate ateriza. Ne-am dispersat pe culme să ne repereze. La 17.15 – și atunci m-am enervat – au zis că nu mai vin pe Valea Vinului că e blocat. Nu știu cine era la telefon. Nu s-au prezentat, important pentru mine era să vină cineva. Mi-au zis că sunt pe Saca, vârf care e deasupra poienii cu narcise, asta la aproape două ore de când s-a raportat accidentul. Atunci am decis să coborâm până la drum pentru că era teren accidentat, nemarcat, trebuia să coborâm până la drum și am văzut că ne prinde noaptea. Am pus un prosop galben acolo, le-am indicat exact locul unde era doamna și am făcut și o poză și le-am spus exact unde este: deasupra de curgerea de pietre de avalanșă, în partea superioară dreapta cum te uiți înspre munte. Ei au mers direct”, a spus Cristian Mureșan.