
Compania Aquabis anunță că lucrările de extindere și reabilitare a rețelelor de apă și canalizare din municipiul Bistrița continuă și în această săptămână.
Potrivit unui comunicat al companiei, în perioada 31 martie – 4 aprilie, se vor executa lucrări pe următoarele străzi: DJ154 Sărata, Secundară 3 Sărata, Zăvoaie de Jos, Horticultorului, Tărpiului, Intrarea Muncelului, Ștefan cel Mare, Tudor Vladimirescu, Ștefan Octavian Iosif, Sergent Major Octavian Popa, 1 Mai, Gheorghe Pop de Bășești și Solomon Haliță.
”Ne cerem scuze locatarilor din aceste zone pentru deranjul creat în perioada de executare a lucrărilor și îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului fac tot posibilul pentru a limita cât mai mult disconfortul resimțit”, a transmis Aquabis.
Toate aceste lucrări sunt cuprinse în proiectul “Extindere și reabilitare rețele de alimentare cu apă și canalizare în UAT Bistrița”, parte a Master Planului de Apă și Canal finanțat din fonduri europene.