
Complexul Muzeal Bistrita-Nasaud reprezentat de arheologul Zagreanu Radu, a participat la colocviul științific „Metode și Tehnici de Cercetare în Arheologia Interdisciplinară. Fundamente și Practici”, desfășurat în perioada 3–5 iulie 2026, la Baza Arheologică „Academia Mircea Petrescu-Dîmbovița” din Cucuteni-Băiceni, județul Iași.
Evenimentul a fost organizat de Facultatea de Istorie și Centrul Arheoinvest, din cadrul Institutului de Cercetări Interdisciplinare al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, reunind specialiști preocupați de cele mai noi metode și tehnici de cercetare în arheologia interdisciplinară.
Adresăm sincere mulțumiri organizatorilor și gazdelor pentru invitație, pentru ospitalitatea deosebită și pentru atmosfera profesională și colegială de care ne-am bucurat pe parcursul acestor zile. Ne exprimăm, totodată, speranța că această întâlnire va reprezenta începutul unor viitoare colaborări și proiecte comune de cercetare.