Într-un videoclip, primarul comunei Căianu Mic, Paul Știr, anunță că va intra în parteneriat cu Primăria Beclean, pentru realizarea unui parc de aventură pe un deal din localitate. Se va asigura, de asemenea, și o legătură între Beclean și Căianu Mic, peste dealul în cauză.
Primarul comunei Căianu Mic, Paul Știr vrea ca cei care se bălăcesc la Băile Figa, să vină și la el în localitate să se distreze și să facă mișcare într-un parc de aventură. Acesta va fi amenajat în apropierea Tăului Căianului, zonă cunoscută de săteni de decenii, unde petreceau timp liber tinerii.
„Când vedem activitatea turistică pe o regiune mai mare, putem celor 200.000 de turiști care sunt o certitudine, an de an, de 15 ani la Figa să le oferim și alte locații. Putem să facem o legătură și să aducem turiștii într-o zonă extraordinară,” a precizat primarul orașului Beclean, Nicolae Moldovan.
Potrivit primarului comunei Căianul Mic, parcul de aventuri va avea mai multe facilități și va beneficia inclusiv de un drum asfaltat care va duce până la locație. În prezent, se lucrează la documentația acestui proiect.
„Avem un loc minunat, cu o pată de apă în vârf de deal, este de datoria noastră să fructificăm această zonă. Am amenajat un drum, care va fi și asfaltat. Aici ne dorim să amenajăm un parc tematic de aventură cu multe facilități”, spune Paul Știr.
Primarul Nicolae Moldovan împreună cu Paul Știr au în vedere amenajarea unei legături între această zonă și Beclean, peste dealul în cauză, traseu folosit acum câteva decenii de săteni.